Despre NOD BIM
Servicii BIM și CAD pentru birouri de proiectare
NOD BIM oferă modelare Revit MEP, planșe de instalații și lucrări AutoCAD / DWG, realizate direct de un inginer de instalații. Nu există intermediari: cine face estimarea este și cine lucrează pe fișierele tale.
Specialistul din spatele brandului
Sunt inginer, absolvent al facultății de inginerie a instalațiilor. Profesional lucrez în proiectarea și coordonarea instalațiilor, unde documentația exactă și coordonarea între discipline sunt obligatorii.
Proiectele din activitatea profesională aparțin angajatorului și clienților săi și nu sunt prezentate aici ca lucrări NOD BIM. Pe site apar doar lucrări pe care am dreptul să le arăt.
Cum lucrez
Revit MEP este fluxul principal; AutoCAD / DWG acolo unde lucrarea se rezolvă mai curat în 2D. Planurile, secțiunile și sheet-urile rezultă din același model, deci rămân coerente între ele. Scopul, livrabilele, termenul și prețul se stabilesc în scris înainte de începere.
- 01 · Prețuri orientative publice și cost fix, confirmat înainte de start.
- 02 · Fișierele primite rămân confidențiale și nu sunt publicate fără acord scris.
- 03 · Modelare și desenare pe tema proiectantului; soluția tehnică, verificarea și semnătura rămân la profesioniștii autorizați.
Brand, nu societate
NOD BIM este numele sub care ofer aceste servicii; nu este o societate comercială. Modalitatea de contractare și facturare se stabilește la ofertare, pentru fiecare lucrare. Datele de identificare vor apărea pe pagina Informații legale când vor exista.
Profil
- Formare
- Inginer de instalații — facultatea de inginerie a instalațiilor
- Experiență profesională
- Proiectarea și coordonarea instalațiilor
- Software
- Revit MEP · AutoCAD
- Discipline
- HVAC · instalații termice · instalații electrice
- Livrabile
- RVT · DWG · PDF
- Colaborare
- Online, în română sau engleză
Trimite planurile pentru o estimare
Spune-mi disciplina, formatul fișierelor și termenul. Primești scopul lucrării, termenul și costul înainte de începere.
